Pasionații de pescuit din județul Galați primesc vești bune! Balta Zătun, una dintre cele mai îndrăgite locații pentru pescuit recreativ, a fost repopulată miercuri, 12 martie, cu două tone de pește – crap și caras. Acțiunea a fost organizată de Consiliul Județean (CJ) Galați, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, valoarea totală a investiției depășind 39.000 de lei.
„Repopularea bălții a devenit deja o tradiție și ne bucurăm că putem oferi, și în acest an, condiții excelente pentru pescari. În plus, astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea turismului și agrementului în județ”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Noii locuitori ai bălții, crapi de 1-3 kg și carași de 100-300 g, vor avea o perioadă de aclimatizare până pe 1 aprilie, timp în care balta va fi închisă. După această dată, pescarii vor putea să-și încerce norocul în a prinde captura mult visată.
Balta Zătun se întinde pe 27 de hectare și oferă 124 de locuri de pescuit, dintre care 62 de pontoane. Pentru cei care doresc să petreacă mai mult timp în mijlocul naturii, sunt disponibile 26 de căsuțe de închiriat. Tariful pentru o zi de pescuit este de 75 de lei/persoană.

Sursa info: Viața liberă

