Ecologista Li An Phoa, fondatoarea ONG-ului olandez Drinkable Rivers, împreună cu jurnalistul Maarten van der Schaaf, desfășoară o campanie de trei săptămâni pe Dunărea românească, între 18 septembrie și 11 octombrie. Scopul inițiativei este de a atrage atenția asupra sănătății ecologice a râurilor și a calității apei. Sub sloganul „Să facem Dunărea bună de băut”, campania face parte din proiectul european Danube4all, în parteneriat cu WWF România și GeoEcoMar.

„Cred cu tărie că trebuie să ne recuperăm râurile și să avem grijă de ele. Când râurile noastre vor fi din nou sănătoase din punct de vedere ecologic, vom putea bea apă din ele.” – Li An Phoa – Drinkable Rivers
Geologul Albert Scrieciu de la GeoEcoMar a explicat că au fost alese trei secțiuni importante din Dunărea românească: gurile de vărsare, confluența cu Jiul și granița cu Serbia, fiecare zonă prezentând provocări ecologice distincte, de la eroziunea malurilor la impactul barajului Porțile de Fier asupra conectivității fluviului.
Sursa info: Edupedu

