Pe de o parte, autoritățile recunosc implicit problema: presiunea exercitată de cormoranul mare asupra resursei piscicole este reală și documentată. Pe de altă parte, instrumentele legale și administrative pentru controlul populației sunt fie limitate, fie inaplicabile în zonele cele mai afectate, precum Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Ce spune cadrul legal, în esență
- Legea 407/2006 permite vânătoarea cormoranului mare la nivel național, în anumite condiții.
- Legea 82/1993 interzice însă vânătoarea în perimetrul RBDD, tocmai zona unde impactul asupra pisciculturii și biodiversității este cel mai puternic.
Această suprapunere legislativă generează un blocaj: specia este declarată gestionabilă, dar exact acolo unde produce cele mai mari pagube, nu poate fi gestionată prin metode clasice de control al populației.
Soluțiile „prietenoase cu mediul”
Plasele de protecție, panourile fotovoltaice sau alte sisteme de descurajare pot funcționa punctual, în special în ferme piscicole bine delimitate. Însă ele:
- sunt costisitoare,
- nu pot fi aplicate pe suprafețe mari (lacuri naturale, canale, brațe de râu),
- nu rezolvă problema la nivel de ecosistem, ci doar o mută dintr-un loc în altul.
Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un control al populației, ci despre măsuri defensive locale, care nu opresc expansiunea și presiunea speciei.
Concluzia incomodă
În forma actuală, răspunsul onest la întrebarea „vrem sau nu să ținem populația de cormorani sub control?” este:
declarativ, da; practic și legal, nu suficient.
Fără:
- un studiu științific oficial care să stabilească praguri de suportabilitate,
- un plan de management integrat, asumat de stat,
- armonizarea legislației generale cu regimul special al RBDD,
toată discuția rămâne la nivel de intenție și recomandări teoretice.
Iar între timp, pierderile sunt reale și continue: pentru pescari, piscicultori și, pe termen lung, pentru echilibrul ecosistemelor acvatice pe care tocmai vrem să le protejăm.
