Anti-braconaj Marea Neagră

Descoperire șocantă în Marea Neagră: sturioni și un rechin, prinși în plase ilegale

O nouă acțiune de combatere a braconajului piscicol a avut loc în data de 9 aprilie 2025, când polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, împreună cu scafandrii Gărzii de Coastă, au descoperit în zona Periteașca din Marea Neagră mai multe plase ilegale de pescuit.

Plasele, confecționate din fir textil și monofilament, aveau o lungime totală de 275 de metri și conțineau o captură impresionantă: șapte sturioni și un rechin. Intervenția promptă a echipajului a permis eliberarea peștilor în mediul lor natural, iar uneltele de pescuit au fost ridicate și introduse în camera de corpuri delicte.

Autoritățile continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol și desfășoară activități specifice pentru identificarea celor care au plasat capcanele ilegale.

Amintim că sturionii sunt specii protejate și extrem de vulnerabile, iar pescuitul acestora este strict interzis în România. Acțiunile de acest gen contribuie esențial la conservarea biodiversității din Marea Neagră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *