Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au efectuat, pe 21 septembrie 2026, șase percheziții domiciliare într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul pescuitului și protecției resurselor acvatice vii.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă și a vizat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 57 de ani, bănuiți că ar fi comis în mod repetat infracțiuni legate de pescuit și comercializarea resurselor acvatice vii.
Aproximativ 1.000 de kilograme de pește, comercializate fără documente
Potrivit polițiștilor, unul dintre bărbații cercetați, în vârstă de 34 de ani, ar fi comercializat, în perioada mai 2026 – 21 septembrie 2026, aproximativ 1.000 de kilograme de pește fără documente de proveniență.
În urma celor șase percheziții, anchetatorii au ridicat pentru continuarea cercetărilor:
- aproximativ 374 de kilograme de pește, din diferite specii;
- 5.500 de euro;
- 22.000 de lei;
- patru telefoane mobile;
- un aparat confecționat artizanal, susceptibil de a fi fost folosit pentru pescuit prin curentare.

25 de persoane, duse la audieri
În cadrul operațiunii au fost puse în executare și 25 de mandate de aducere. Persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri și continuarea cercetărilor.
Bărbatul de 34 de ani, despre care polițiștii susțin că ar fi comercializat aproximativ 1.000 de kilograme de pește fără documente de proveniență, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Ancheta vizează mai multe infracțiuni
Cercetările vizează, în formă continuată, mai multe infracțiuni prevăzute de Legea nr. 176/2024 și Codul penal.
Printre faptele investigate se numără, potrivit poliției:
- distrugerea resurselor acvatice vii;
- pescuitul electric;
- deținerea aparatelor și dispozitivelor destinate pescuitului prin curentare;
- pescuitul cu materiale explozive;
- pescuitul cu substanțe toxice sau narcotice;
- folosirea armelor de foc pentru omorârea peștilor sau a altor viețuitoare acvatice;
- comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor produse sau subproduse obținute din pescuit;
- pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție;
- pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați din habitatele piscicole naturale din România, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, în condițiile prevăzute de lege.
Operațiune desfășurată cu sprijinul mai multor instituții
La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Acțiuni Speciale și structurilor de criminalistică.
În sprijinul acestora au intervenit și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
De asemenea, la operațiune au participat reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
Cercetările continuă
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul întregii proceduri penale, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

