Anti-braconaj Marea Neagră

Pescuit ilegal în Marea Neagră: 366 kg de pește descoperite la bordul unei ambarcațiuni neconforme

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup Nave Mangalia au descoperit, în cursul zilei de 9 aprilie 2025, o ambarcațiune aflată la aproximativ 6 mile marine est de Costinești, la bordul căreia se aflau trei cetățeni români implicați în activități de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (IUU).

După interceptare, ambarcațiunea a fost escortată în Portul Mangalia pentru verificări suplimentare. În urma controlului efectuat împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Mangalia și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, s-a constatat că atât dimensiunile ambarcațiunii cât și motorul acesteia nu corespundeau cu cele înscrise în certificatul de înmatriculare. În plus, activitatea de pescuit desfășurată nu era autorizată.

La bord a fost găsită o cantitate totală de 366 kilograme de pește, dintre care 345 kg erau calcan și 21 kg vulpe de mare. Valoarea estimată a capturii este de aproximativ 25.000 de lei, iar întreaga cantitate a fost predată unei societăți comerciale autorizate.

De asemenea, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ambarcațiunea, motorul acesteia și 1.800 de metri de plasă de pescuit, cu o valoare cumulată de peste 50.000 lei.

Cei trei pescari sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de braconaj piscicol, utilizarea unei ambarcațiuni inscripționate cu date false în scop comercial și punerea în exploatare a unei nave neînregistrate.

Autoritățile reamintesc că este al doilea caz grav de pescuit ilegal depistat în mai puțin de o săptămână. Pe 5 aprilie 2025, un alt pescador neînregistrat, dotat cu un motor furat din Suedia, a fost interceptat în largul Mării Negre. La bordul acestuia se aflau patru persoane, iar captura ilegală depășea 760 kg de pește.

Garda de Coastă anunță că astfel de acțiuni de control vor continua, pentru combaterea activităților ilegale din sectorul piscicol și protejarea resurselor marine din zona economică exclusivă a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *