Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în noaptea de 16 martie 2026, în jurul orei 01:30, un autoturism suspect pe DJ 678A, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea.
În mașină se aflau trei bărbați, cu vârste de 23, 22 și 16 ani, toți din comuna Ionești, autoturismul fiind condus de tânărul de 23 de ani.
În urma controlului, polițiștii au descoperit în portbagaj doi saci care conțineau plase de pescuit, o barcă pneumatică cu vâsle și alte echipamente specifice activităților de pescuit. Bunurile au fost ridicate pentru verificări suplimentare.
A doua zi, o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – filiala Vâlcea – a inventariat și evaluat uneltele indisponibilizate. În urma verificărilor, s-a stabilit că plasele identificate sunt interzise la deținere, având o lungime totală de aproximativ 681 de metri.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru deținere de unelte de pescuit interzise, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

