Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au surprins în flagrant un bărbat de 53 de ani care pescuia ilegal cu ajutorul unui dispozitiv electric, pe fluviul Dunărea, în zona localității Cernavodă.
Incidentul s-a petrecut în data de 8 octombrie 2025, în jurul orei 13:00, când o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă a acționat în baza unei informații privind posibila desfășurare a unor activități de pescuit ilegal în zona kilometrului fluvial 292.
La fața locului, polițiștii au observat un autoturism cu capota ridicată și un bărbat care scotea din apă un acumulator. În momentul în care echipajul s-a apropiat, acesta a încercat să fugă cu vehiculul, însă a fost interceptat la scurt timp, la aproximativ un kilometru distanță.
În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în mașină o geantă care conținea un dispozitiv de pescuit electric. Persoana a fost condusă la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor, unde a recunoscut că a folosit echipamentul pentru pescuit ilegal.

Pe baza ordonanței emise de organul de cercetare penală și aprobate de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiuni la regimul braconajului piscicol.
Acesta a fost ulterior transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța, pentru continuarea procedurilor legale.
Reprezentanții Gărzii de Coastă reamintesc că pescuitul cu dispozitive electrice sau alte metode neautorizate este o practică extrem de periculoasă, care afectează grav fauna acvatică și distruge echilibrul ecosistemelor naturale ale Dunării.

